VISUL TURC DE MARIRE, FACTOR DE DEZECHILIBRU

SURSA : Monitorul Apararii si Securitatii

https://monitorulapararii.ro/

Turcia – Inamicii aproape şi prietenii departe

Laurenţiu Sfinteş

"Ultimele câteva săptămâni au fost revelatoare pentru hotărârea pe care o manifestă Turcia în implementarea unui traseu autonom în relaţiile politice şi militare, regionale şi internaţionale, chiar în interiorul alianţelor din care face parte, NATO în primul rând. Unicitatea acestui traseu stă în dualitatea discursului promovat. Vrea să redevină cea mai autorizată şi credibilă voce din lumea islamică dar are relaţii tensionate cu două din cele mai reprezentative ţări din regiune, Egiptul şi Arabia Saudită. Promovează profesionalismul armatei turce, a doua armată din NATO ca potenţial luptător, dar este în dezacord cu abordarea Alianţei privind situaţia din jurul Mării Negre şi din Orientul Mijlociu. Este pe picior de confruntare cu forţele ruse din Siria, cu mercenarii Wagner din Libia, dar merge până în pânzele albe în ce priveşte programul de achiziţionare a sistemului antiaerian S-400, chiar cu riscul unor pierderi economice uriaşe. Menţine cursul pentru integrare europeană (e adevărat, aici, preşedintele Erdogan a precizat: „o perioadă scurtă de timp. Să vedem ce se întâmplă”) dar îşi acutizează relaţiile cu principalele două state ale UE post – Brexit, Franţa şi Germania. Mimează continuarea secularismului impus de Kemal Atatürk dar redeschide rana creştinismului răsăritean, prin permisiunea acordată muezinului să urce din nou în minaretele Moscheii Muzeu Sfânta Sofia pentru cele cinci rugăciuni islamice zilnice."

      Cele  inserate in articolul de mai sus,  arata faptul ca  in domeniul industriei de aparare, in cel al apararii, cat si in cel al politicii externe, Turcia este o tara inconsecventa. Inconsecventa sa este  generata de modul de gestuionare a relatiile  cu o serie de state importante din lume(SUA, Rusia, Franta, Germania, Grecia, Israel, Armenia, etc)  care au devenit incordate sau proaste sau cu insasi NATO, al carei membru de facto ea, este
      De fapt politica externa a autocratiei lui Erdogan, de dupa lovitura de stat pe care a regizat-o, regula politicii duplicitare fata de Rusia si SUA, pretentiile teritoriale si militare, ca  si dorinta ocuparii unui rol mai important in lume si mai ales, in securitatea mondiala, nu indica in niciun  caz  un anume soi de versatilitate, cum ar  dori   presedintele turc.
      Prin comportamentul  sau extern, Turcia visata de  Erdogan ar dori cumva sa aiba ceva din "maretia" defunctului Imperiu Otoman.
      Se uita de catre diriguitorii turci ca  duplicitatea si comportamentul naiv-scortos cu iz militarist, in niciun caz, nu pot fi pe placul marilor puteri si ca un astfel de comportament, nu reprezinta, nici maretie si nici nu poate constitui un factor de echilibru.

      Ultima "isprava" a conducatorilor turci referitoare la  transformarea in moschee a catedralei   Sf, Sofia, nu a facut decat sa agite si mai mult niste ape -  si asa destul de tulburi - si sa intareasca  neincrederea manifesta in aceasta tara .
      Abordarea militara a problemei libiene, comertul cu arme  cu Rusia mineaza  in mare masura si increderea NATO si a membrilor sai in comportamentul si loialitatea acesteea .

      Politica dusa de Turcia, este de natura sa ingrijoreze fortele    aflate deja  in toiul unui nou razboi rece, pentru ca, practic, naivitatea cu iz militarist si ambiguitatea, pe un astfel de "teritoriu periculos",  creioneaza imaginea unui stat slab si nehotarat, dispus  doar sa "baleieze" intre tabere.
      Acest gen de politici, in timp, probabil ca va fi decisiv in indepartarea parincipalelor state de un stat, care este oricand dispus , mai mult sa aiba cerinte decat sa ofere garantii de securitate si care nu se aliniaza politicii organizatiei Atlanticului de nord.

      Lipsa de credibilitate si de predictibilitate au ajuns, din nefericire,  componente de baza ale politicii externe turcesti.