OPINIA MEA, OPINIA TA...

           Am asistat, atat ca simpla persoana, cat si prin profesie- cred eu - la zeci de mii de discutii contradictorii
           Am constatat ca tendinta generala, nu de astazi, este aceea de a-ti  impune parerea, de cele mai multe ori, fara argumente sau fara dovezi.
           De fapt, in afara faptului ca nu suntem multi dintre noi, buni ascultatori ai celor cu care discutam, am invatat sa ii contrazicem, doar de dragul de a avea dreptate si - de multe ori -  doar pentru a demonstra o oarecare superioritate, ca si cum am fi detinatorii 
" adevarului absolut ".
           De fapt de unde ni se trag aceste tare ?
          Intr-o epoca trecuta, pe care unii ne-o reamintim cu durere si dezgust, iar altii o regreta, eram obligati sa stim ca partidul unic avea intotdeauna dreptate, ca organele de stat, mainile inarmate ale acestuia aveau mereu dreptate, ca micii functionari ai organelor de stat aveau dreptate intrucat ei indeplineau, cu zel politica acestuia.
         Daca din punct de vedere al conventiilor sociale de tip socialist, cineva era inferior, el era obligat  sa nu " se puna " cu un om " superior "  deoarece  o astfel de manifestare ii putea produce destul rau sau neplaceri evidente.
          Astazi, unii au ramas cu reflexele trecutului si inca se  mai cred "mari si tari". Ei  macar din obisnuita sau pentru a-si raminti o anume superioritate, candva impusa, dar inexistenta continua sa  isi clameze, in mod subiectiv, propriile " evaluari ".
           Ok, contradictorialitatea este o o baza de discutii si de idei si poate fi o forma a progresului.
           De aici, si pana la contondenta sau injurii este o distanta enorma.
           Cred ca desi uneori este  foarte greu, evolutia  sociala ne obliga sa gasim mijloacele  necesare si atat de umane pentru a intoarce o noua pagina a vietii noastre.
           In ultima instanta, cand argumentele si dovezile sunt neacceptate din motive  infantile sau din lipsa vadita de cultura si  de informatie este bine de folosit o anume diplomatie pentru a evita discutiile " fierbinti " inutile cu un gen   de persoane cu astfel de probleme, pe principiul "cel inteligent cedeaza primul" .
           Nicio persoana, chiar daca ar avea  dreptate, nu poate. in niciun fel, sa ii impuna alteia parerea sa pentru ca fiecare are dreptul la  propria parere.
           In cele din  urma, viata,  in evolutia ei , chiar poate face uneori dreptate
           Haidem , sa incercam sa fim oameni si sa vedem ca "esentialul lumanarii, nu este ceara care lasa urme, ci lumina" 
(A. de Saint Exupery)
           
           
          

Comentarii