UN OM, O POVESTE DE VIATA !

        In urma cu destui ani, cand eram in primii ani de liceu, tatal meu a venit acasa cu un om - cred eu ca la acea data avea putin  peste 70 de ani - pe care mi l-a recomandat ,mie si mamei, ca fiind dl.comisar Manaila.

       Am ramas putin surprins de gradul  de comisar al domnului Manaila, despre care  citisem, mai mult prin carti sau vazusem prin diferite firme de epoca cu politia romana antebelica.

       Era un barbat cu un inceput de chelie, un adevarat bonom, o persoana cu limbaj elevat, deosebit de atragatoare, chiar si la acea varsta, din punct de vedere comportamental si al tinutei.

       Am aflat cu acea ocazie ca dl comisar Manaila, fusese in politie si apoi, pe la sfarsitul carierei a lucrat putin si in Siguranta Statului, ca in timpul cand si tatal meu era licean l-a cunoscut pe acesta in anumite imprejurari.

       Era comisar de  politie in acea perioada, cand din  casa parintilor tatalui meu, o banda de hoti, in timp ce familia era plecata din oras, a patruns si a sustras o serie de  bunuri.
      A fost anuntata familia sa si au revenit in oras, ocazie cu care comisarul Manaila, impreuna cu o echipa de politisti, a fost desemnat sa faca o panda in casa bunicilor mei  pentru a prinde hotii.

      Imi povesteau cum in serile si in noptile de panda tatal meu asculta cu sufletul la gura povestile politistului si amandoi isi reaminteau dupa ani, in fata mea, parte dintre acestea.

       Hotii au fost prinsi ulterior in oras, cand incercau sa vanda  din bunurile furate intr-un targ.

       Povestirile acelor vremuri spuse de batranul comisar si de tatal  meu m-au captivat in mod deosebit pe mine  tanar pustan , care ajunsesem sa ii rog, dupa terminarea unei povestiri sa mai povesteasca una.
        Se facuse noaptea tarziu si ascultam inca, povestirile batranului politist, relatate intr-un mod cuceritor, ca de un scriitor de romane politiste.

        Spre finalul noptii, tatal meu  spus, ca o perioada de timp, niste ani, dl.comisar a lipsit dintre noi.
        Nu mi-am dat prea mult seama la acea varsta, cum si ce fel s-au petrecut lucrurile si  am insistat solicitand amanunte de la amandoi.

        Tatal meu mi-a invocat ca deja se facuse tarziu, iar comisarul ,cu o naturalete deosebita mi-a replicat doar atat:

 "vremuri grele copile, o sa mai vin si o sa mai povestim"

        A doua zi aveam sa aflu de la tata, cu ca dl.Manaila fusese arestat de regimul comunist, vreo 16 ani pentru ca in nu stiu ce an, dupa ce  fusese transferat la militie cu gradul de colonel, a refuzat sa ia parte la arestarile unor rezistenti ascunsi in imprejurimile orasului, astfel ca  securitatea statului, "bratul inarmat al particului" l-a etichetat ca  dusman de clasa,cu origine nesanatoasa si pentru ca fost angajat al politiei regimului  burghez si al sigurantei.

       A fost prima si ultima oara cand l-am vazut, l-am ascultat pe dl.comisar Manaila, un om cuceritor, de o factura rar intalnita, o persoana, de care , dupa zeci de ani imi readuc aminte cu dragoste si cu un puternic fior sufletesc.

       La putin timp de la discutia avuta, aveam sa aflu de la tatal meu, ca fusese sa il caute ca  sa il mai invite la noi.Cu acea ocazie, tata avea sa afle, cu tristete, de la vecinii fostului politist, oameni simpli, care ii purtau un deosebit respect omului Manaila, cum  ca acesta  se stinsese din viata.

      Un om, un erou pe care l-am intalnit o singura data si care avea sa imi marcheze destinul .
      Odihna vesnica domnule comisar !