PUTEREA DE A CONDUCE, PUTEREA DE A AFLA, PUTEREA DE A INTELEGE SI DE A RASPUNDE LA INTREBARILE ZILELOR. FITI PUTERNICI !

                 Spunea ieri, in fata  Consiliului Electorilor americani, presedintele ales al S.U.A. Joe Biden :

                "Politicienii nu au decat puterea, pe care oamenii le-o incredinteaza"
                  Sa ne referim putin la cum si cat  este de respectat sau de inteles acest adevarat precept  democratic de catre alesii romanilor. Ordinea comentariilor este pur aleatorie.
                  Vedeam, mai ieri o noua formatiune politica, despre care cred multi ca a ajuns parlamentara, in mod accidental, dar si datorita, deazamagiri, satietatii, cat  si a lipsei de informare a unor semeni de ai nostri. Vedeam cum la negocierile de la Palatul Cotroceni pentru aceasta, o mai mare importanta a avut-o sfidarea, materializata prin nepurtarea sau purtarea "aproximativa"( sa fim generosi in exprimare ! )  a mastilor, desi avem legislatie valabila si aplicabila celorlalti romani, inclusiv celor reprezentati sau presupus reprezentati de catre distinsii viitori parlamentari .
                 
Mesajul perceput, parea doar de nerespectare a legii, de  grup de presiune alcatuit din niste "Gica Contra", fara doctrina si fara ideologie.

                 Credeti ca acest grup politic, avand   astfel de reactii, cu o un anume gen de exprimare cu aceste comandamente a fost investit  de catre votantii sai ?
                  Acesta este doar un simplu exemplu intrucat nu suntem la ora la care sa discutam sau sa analizam si alte manifestari.
                 Cunoastem de-a lungul timpului parlamentari din diferite formatiuni, care  s-au remarcat prin nenterventii sau prin lipsa oricaror initiative legislative: somnorosii yesmani din diferite  legislaturi
                 Cunoastem interventii ale unor parlamentari, doar pentru fondurile necesare construirii unor asezaminte religioase, desi comunitatile lor aveau unele. Stim cu totii, despre unii alesi care habar nu au avut despre programele partidelor, despre ce votau pentru ca o faceau la "comanda" si care nu au stiut decat sa migreze de la o formatiune la alta, doar in calitate de "angrenaje ale unor masini de vot".
                Am avut o formatiune politica care a depus motiuni de cenzura impotriva propriilor guverne, fiind la putere, doar pentru ca nu se indeplineau ordinele "liderului suprem" de "ajustare "a legislatiei in favoarea sa pentru a scapa de raspunderea penala, de care pana la urma nu a scapat.
               Aceasta formatiune, chiar de catre cei mai zelosi suporteri ai sai, nu cred ca  a fost investita cu acest gen de putere sau cu puterea de  a "bumbaci" manifestantii nemultumiti, nimeni altii decat concetatenii lor, dar cu alte optiuni politice, de fapt cu optiuni pentru instalarea unei stari de normalitate nationala.
               Am avut parlamentari in comisii juridice care au votat  doar in interesul conducatorului, pentru ca legislatia si pentru ca persoanele  care o aplica sa ii fie aserviti.
               Dupa cum stiti, aceste "chixuri" lamentabile unii - si nu putini- romani le resimt si astazi, iar imaginea acestei tari a fost serios terfelita in fata unor organisme internationale si a lumii intregi.
                 Mai ne putem referi la  guvernanti si parlamentari de mai multe culori, trecuti si chiar actuali  care si-au "cocotat" clientii politici si "contribuabilii" incompetenti in posturi caldute despre a caror administrare nici nu aveau nicio idee. Ginecologi la agricultura, patroni de pompe funebre manageri de  spitale, ca sa  nu mai vorbim si despre un alt fapt de o gravitate deosebita, despre traseele mitei si despre traficul de influenta, ambele  fiind fapte generatoare de coruptie.
                Pana la urma niste cuvinte, care in mod normal, intr-o lume normala, reprezinta unul dintre cele mai importante principii democratice  au fost si sunt cu regularitate incalcate de catre guvernanti vremelnici, asezati, la fel de vremelnic  in jilturi moi prin votul cetatenilor.
               Nu aceasta  este puterea cu care votantii lor, indiferent de simpatiile sau de culoarea lor  politica  i-au investit.
               Asteptam un guvern nou si un parlament nou, rezultatul sufragiului national si deja primele "sincope" se observa cu ochiul liber.
              Am o intrebare retorica simpla si probabil deranjanta :
              Daca nu intelegem si nu respectam regulile demnocratice, de ce am avea nevoie de democratie ?
              Va invit ( pe unii ) la un dialog cu propriile persoane -si cu altele, daca este necesar- pentru a afla raspunsul.
              Sanatate si zile mult mai bune tuturor, oriunde va aflati !




                 
                  
         
                  
 .

Comentarii