GANDURI LA VREMURI TULBURI ( 6 )
1/ Pentru conducerea autocrata a Rusiei, ca si pentru seful ei "suprem" nu exista legi, nu exista reguli.
Se pare ca singura "lege" care domina Rusia este ca nu exista nicio lege sau legea pe care o ordona pentru cei "prietenosi" sau pentru cei "neprietenosi" presedintele.
Astazi Rusia a oprit robinetul gazelor pentru Polonia si pentru Bulgaria in timpul derularii unor contracte comerciale ferme.
Motivul : Rusia doreste acum plata contravalorii acestora in ruble, asa cum amenintase cu ceva timp in urma presedintele tarii.
Din punct de vedere al legislatiei comerciale internationale, cererea conducerii Rusiei este total nelegala, intrucat prin contracte anterioare cu tarile beneficiare, contracost de gazele rusesti se prevede ca plata prestatiei rusesti sa fie achitata in valuta, nu in moneda nationala rusa.
Nu exista nicio stipulare contractuala cu privire la plata in alta moneda, decat valuta.
Pe de alta parte, oricarui contract aflat in derulare, nu ii pot fi schimbate clauze in mod arbitrar, decat cu asentimentul partilor contractante.
In mod cert, masura luata la ordinul presedintelui rus, are un caracter vadit unilateral, care nu poate fi acceptat de legislatia internationala in materie.
Aceasta masura este doar VINDICATIVA si nu are nimic comun cu legea.
Nu mai discutam despre incalcarile repetate si cu rea credinta ale prevederilor legislatiei internationale privind cotropirea unei tari, denumita generic, parca cu un indicativ de opereta de catre presedinte "operatiune speciala" si nu mai discutam despre numeroasele crime de razboi, lasate in urma interventiei brutale a armatei ruse, asa cum, probabil vor fi documentate de organele judiciare internationale.
Rusia, se pare ca si-a obtinut prin politica sa de forta, ca si prin politica arbitrariului juridic devenit regula, izolarea meritata in lume, ca si oprobriul international. Deci este evident ca in mentalitatea conducatorilor sai nu mai poate fi nimic de pierdut.
2/ Astazi la Washington se desfasoara ceremonia de inhumare a unei mari personalitati a politicii internationale, primul secretar de stat - femeie al S.U.A, Madelaine Allbright.
Un sincer si pios omagiu unei campioane a pacii si a politicii externe, unei persoane care a iubit mai mult decat orice libertatea.
De doua ori M.Allbright a fost nevoita sa-si paraseasca tara sa natata, fosta Cehoslovacie : o data la invazia tarii sale de catre nazisti si a doua oara, dupa acapararea puterii de catre comunisti sub conducerea fostei Uniuni Sovietice.
Cam multe au inceput din nou "sa se lege" in legatura cu influenta nefasta si mai mult decat otravitoare a fostei Uniuni Sovietice.
Eu cred ca este momentul pentru toti sa ne gandim bine ce ne dorim
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Comentariile injurioase sau jignitoare vor fi sterse
Asteapta moderare: