Treceți la conținutul principal

ACELASI " IVAN" IMBRACAT ALTFEL !

                    Ne aflam in secolul al XXI- lea si inca sunt state care se pretind democratice si care  incearca eliminarea adversarilor politici ai guvernelor care le conduc, folosind arme chimice interzise de organismele internationale de specialitate

                    Se stie ca de ceva zile, evenimentul otravirii dizidentului rus Alexei Navalnai face obiectul unei aprige dezbateri in presa internationala, in timp  ce partea rusa, despre care se afirma, de data aceasta cu dovezi, ca ar fi vinovata de tentativa de ucidere a acestuia, neaga cu vehementa faptele care i se imputa.
                    Se prezinta atat de catre germani, unde este internat in prezent opozantul si apoi de catre alte state unde au fost analizate fapte si probe, ca Navalnai ar fi fost otravit cu un agent neurologic inhibitor, denumit "Noviciok"  produs in fosta Uniune Sovietica, prin anii '70-'80 care are menirea sa paralizeze sistemul nervos

                   Iata ce consemneaza in Washington Post jurnalista americana Miriam Berger la data de 16.09. 2020 :

                https://www.washingtonpost.com/world/2020/08/26/what-are-chemicals-doctors-say-may-have-been-used-poison-alexei-navalny/ 

                  Intrebarea care se pune cu acuitate ar fi : "cat de periculos poate fi Navalnai pentru regimul de la Moscova pentru a fi necesara luarea impotriva sa a masurii suprimarii sale fizice " ?

                   De altfel, este cunoscut ca Moscova nu procedeaza pentru prima oara in acest mod cu opozantii sai, cunoscand si cazurile  mai vechi ale lui Serghei Skripkal si fiica sau  al lui Piotr Verzilov.

                  Se pare ca lumea noua a secolului al XXI- lea, in care pretind ca au pasit unii este tot lumea veche a anilor '70-'80 "captusita" doar cu  propaganda atat de cunoscuta de ani  de zile  a "schimbarii -neschimbate". 

                   De fapt,romanul are un dicton cunoscut.  Este vorba despre  "aceasi Marie, dar  cu alta palarie".Parafrazandu-l putem spune "acelasi Ivan, imbracat altfel "!
                  Nicio noutate, lumea innoata in aceleasi ape tulburi !

                  

   

Comentarii