" CEI CARE ISI UITA TRECUTUL... "

                    Ucraina a avut si are problemele ei, iar conjunctura oferita de  atacul rusesc i-a fost favorabila ,  ceeace a permis si  conducerii acestei tari  sa fie abila si sa profite de  situatia intervenita.
                    In mod evident, Ucraina este corupta, dar toate acestea si inca nu stiu cate ale  pete, care ii pot fi gasite, nu justifica interventia ruseasca si macelul organizat de Putin in dorinta sa megalomanica de a recrea Uniunea Sovietica in granitele de inainte de anul  1990.
                  Nu am fost si nu pot fi de acord cu accederea Ucrainei in U.E .si N.A.T.O.
                  Aceasta tara, pentru rolul pe care si l-a asumat, poate fi declarata candidata, dar nicicand, in viitorul apropiat , membru pentru ca nu indeplineste conditii de baza pentru a obtine aceasta calitate cu drepturi depline, conditii pentru care si Romania sau alte tari, pentru a fi eligibile, au trebuit sa astepte  perioade destul de mari, astfel cum este cunoscut.
                Una dintre aceste conditii, la care nu demult s-a referit chiar si seful NATO, Jens Stoltenberg este coruptia generalizata, care a macinat aceasta tara. Toate  aceste realitati se coroboreaza pefect cu rolul asumat de Ucraina, intr-o realitate noua, cea a razboiului, cel de  "avangarda" , rol recunosut, pentru care a platit si plateste tribut cu vieti omenesti si avand ca  teribila  consecinta distrugerea tarii de catre invadatorul rus.

               Acesta este motivul evident pentru care ea este ajutata cu arme si informatii, cu alte ajutoare de catre democratiile occidentale.
               Cererile presedintelui Ucrainei sunt justificate pentru situatia tarii sale, dar ele nu pot fi justificate, in totalitate, din motive , evident strategice si politice (a/ declansarea unui razboi NATO-Rusia, situatie nedorita de membri, b/ Ucraina, indiferent de sacrificiu, nu poate avea calitatea de membru, neindeplinind conditiile  de eligibilitate).
                Pe de alta parte, o mare majoritate a poporului ucrainean, cu toate lipsurile sale, nu poate fi condamnata la pieire si nici nu poate fi educata peste noapte in spirit sovietic.
                De aceea toata lumea civilizata a inteles  si intelege sa fie alaturi de oamenii care sufera pe nedrept si sunt prigoniti de pe pamantul tarii lor, devenind refugiati.
               Cel mai grav este ca tortionarul rus, ca intr-un manual de Makarenko, face pe moralistul si pe pedagogul incercand sa isi impuna cu forta o dominatie, nu departe de cea hitlerista de odinioara.  
             
De fapt, Rusia de astazi, nu face altceva decat sa reinvie, cu un popor, pe  care il numeste "frate" miselia hitlerista si dogmele naziste pentru care popoarele, de ieri, ale fostei Uniuni Sovietice, sub (un alt dictator sangeros) Stalin au fost cotropite de Hitler.
             Care o fi deosebirea  dintre asediul lui Hitler asupra Leningradului si a altor localitati si "operatiunea speciala" a lui Putin ?
             O alta intrebare care transpare in urma actiunilor represive rusesti,  este care ar fi deosebirea dintre cei doi dictatori autocrati Hitler si Putin ? 
             

             Putin, se pare ,ca a uitat ceva din istoria propriei tari, iar desfasurarea de forte ulterioare, se pare ca dovedeste acest lucru : asediul Leningradului (Sankt Pteresburgul de astazi) s-a terminat cu o infrangere umilitoare pentru armata germana.

           
"Cei care  isi uita trecutul sunt  condamnati sa il repete"   
                          (George Santayana)    

        

Comentarii